Au plecat .
Prin urmare, cronica de fata s-ar parea ca nu mai are rost. Asa credeam eu insumi alaltaieri. Astazi insa, dupa cum se vede, sunt de alta parere.
De ce ? Foarte simplu : pentru ca acum stiu sigur ca formatiile lor de zbor au aterizat pe malul Dunarii, si anume ( precizez ) la Alexandria. Ceva mai mult : stiu ca dupa aceasta prima escala ele se vor indrepta catre Caliacra, punct extrateritorial de adunare al tuturor unitatilor prepelicesti de pe terotoriul tarii noastre.
De unde stiu eu toate astea, veti zice ?
Iata, ma explic :
Ieri la pranz, la ora 12.30 ( ora postului de radio-emisiune ) m-am intalnit la un aperitiv, cu vechiul meu amic Costache, vanator patimas.
– Au plecat prepelitele, Costache, zic, si nici una de leac nu mi-a cazut in farfurie.
– Gata fripta ? facu el zambind.
– Nu rade Costache, ca nu-i de ras.
– Si tii numaidecat sa mananci prepelite ?
– Auzi vorba ! Vrei, murgule, ovaz ?
– Iau act ! zice el cu seriozitate.
– Tardiv ! zic eu cu deznadejde, au plecat.
– Din regiune, zice, nu din tara. In clipa aceasta sunt inca la Alexandria.
– Asadar, s-ar mai putea ? intreb c-un licar de nadejde in sucul gastric.
– Ai sa vezi !
*
Si-n adevar, ieri seara gasesc la domiciliu ( Vasile Lascar 40* – * Azi strada Galati ) sase prepelite dolofane ( babane, cum le zic vanatorii ), pe care Costache le impuscase de dimineata si mi le lasase in lipsa ( numai pesimistii inraiti sustin ca idealurile sunt irealizabile ).
Acum ma intrebam : cum sa le gatesc? Grea problema !
Stiam eu bine ca prepelita cea mai buna este cea pusa pe frigare la jeratic de ripca, barduita intr-o foaie de vita, toamna, sau invelita intr-o felie subtire de slanina, la inceputul sezonului, cand e mai costeliva. De aceea, musai sa fie impuscata chiar atunci, au bout du canon, cum zice francezul, de cand ii el, si romanul, de cand a invatat frantuzeste.
Cu prepelita impuscata cu o zi-doua inainte, trebuie sa recurgi la o alta preparativa. La tigaie, cu putin piper boabe, patrunjel si vin alb, in 25 de minute ai o mancare “pot pentru ca sa zic, care nu se mai afla”, cum ar zice “nenea Nae” din Tancabesti.
Dar iar ma intorc si zic ca nici pilaf, nici pe felii subtirele de varza si rosii, inabusite si fierte-n vin ( tot alb ), “nu e rele”, cum ar zice acelasi.
Nehotarat ridic receptorul si fac numarul lui Costache.
– Costache, zic, multumesc pentru prepelite, dar spune-mi, rogu-te, tu cum le-ai mancat ?
– La cuptor, in vinete. Fa-le si tu asa, ca-s grozave.
– Usor de zis, dar cum procedezi ?
Si iata ce mi-a zis Costache :
– Alegi vinete tinere ( si frumoase ). Le cureti ca pentru imambaialdi ( cu dungi, ca pantalonii de redingota ).
Le tai rotund la cozi. C-o lingurita scoti atata miez cat sa intre o prepelita. Miezul scos il pui deoparte, pe-o farfurie. Pui in vanata o lingurita de unt si introduce pasarica. Se intelege ca in prealabil ai cinǎtuit-o si ai jumulit-o bine. Puful ramas il parlesti la flacara. Pentru sase prepelite faci un strat de vreo 15 ardei grasi, taiati subtire si cam ½ kg rosii tocate marunt. Amesteci cu miezul vinetelor curatate. Sarezi, adaugi boabe de piper si bagi la cuptor, la foc molcom, pe unt. Cand sunt aproape gata ( o ora, o ora si ceva ), stropeste-I c-un pahar de vin alb incalzit sau cognac. Cand s-au copt vinetele si furculita intra-n pasare ca-n pomade, serveste !
Dupa ele se cere baut un pahar de vin ros, matur ( daca ai un Pinot – Noir de Segarcea, bina, daca nu, be ice ai ! )
Asa am si facut si foarte mi-a placut. “Pinot – Noir” n-am avut, dar am baut o “Babeasca” de Nicoresti sir au nu mi-a fost.
Multumesc si pe aceasta cale prietenului meu Costache pentru vanat, pentru reteta si pentru acest neasteptat subiect de cronica.
Alte retete de prepelita, gasiti aici :
Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.
Loading...