SOMONUL

Ruda marina a pastravului, peşte prin excelenta festiv, SOMONUL, desi banalizat in apus, nu poate fi ocolit cand vine vorba de o masa festiva.

SOMONUL, un extraordinar migrator, se naste in pâraiele de la munte, coboara spre mare, cutreiera toate oceanele in timpul unei vieti de pribeag, hranindu-se mai ales cu garizi si creveti, apoi se intoarce in pârâul de bastina, fara sa-l greseasca niciodata, pentru a-si depune acolo vestitele ICRE DE MANCIURIA, care dau nastere unei noi generatii de somoni.

In apus pretul SOMONULUI a scazut mult de cand oamenii au reusit sa creasca acest minunat peste.

Vikingii, inainte de a porni in expeditiile lor, isi faceau provizii de carne si de peste afumat. Numeroase popoare precum celtii, germanicii pregateau inca din acele vremuri somonul, peşte care se gasea din belsug in toate raurile Europei.

Afumarea somonului se facea la cald, astfel incat pestele se si cocea in acelasi timp.

Desi disparut din majoritatea raurilor europene, somonul era cunoscut la noi inca din secolul trecut.

In Europa, cei mai mari amatori de somon sunt francezii care consuma cam 15.000 de tone pe an, iar cei mai mari producatori sunt norvegienii, care ii cresc in fiorduri producand peste 20.000 de tone pe an.

In atelierele de afumare, muncitorii se straduiesc sa pregateasca produse de calitate, cum ar fi somonul alb.

Cele mai bune bucati de somon sunt aproape stravezii si usor vargate. Oricare ar fi provenienta unui somon, diferentele dintre specii sunt mici, deoarece hrana lor este aceeasi cam peste tot.

Cel mai apreciat tip de somon este Salmo salar din Atlantic, un somon socotit mai bun decat cel din Pacific si care rezista bine la afumat. Este argintiu, cu spinarea de culoare inchisa, aproape neagra si cu laturi impodobite cu picatele rosii si negre. Fiind putin gras, el se dovedeste a fi un compromis ideal intre grasime si savoare.

Somonul norvegian reprezinta 80% din consumul francezilor. Grasimea acestui peste, adunata sub piele, se desprinde usor la taiere, spre deosebire de somonii salbatici a caror grasime este integrata in carne.

Somonul scotian, crescut in limane scaldate de apele Curentului Golfului, creste mai incet. Carnea acestuia nu este atat de grasa si de moale ca cea a celorlalte varietati de crescatorie, iar gustul sau aminteste de cel al alunelor de padure.

Somonul irlandez, mai putin cunoscut, este crescut in apele agitate de pe tarmul Connemarei. Carnea sa este fina si gustoasa.

Somonul francez este pescuit in largul Bretaniei. Este un peste indesat, puternic, cu carne tare.

Somonii de Alaska si celelalte specii de Pacific sunt pesti salbatici care se pescuiesc vara. Cei care nu se consuma proaspeti ( japonezii ii prefer cruzi ), sunt congelati pe pescadoare si trimisi in Europa, unde sunt preparati. Se disting prin carnea lor viu colorata, tare si gustoasa.

Tot cu carnea trandafirie exista pe piata si PASTRAVUL DE MARE afumat si taiat felii, mult mai ieftin decat SOMONUL si adesea….la fel de bun.

In apus, icrele de Manciuria rusesti, proaspete sunt mai gustoase, mai moi si mai scumpe decat cele din Alaska.

Dar, indiferent de pret, savoarea lor este de inegalat !

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.