Text preluat din cartea “Gastronomice” a lui Al. O. Teodoreanu, Editura pentru turism, 1972.
E buna si fripta, dar cu conditia sa fie boboc. Preparata cu sosuri si mirodenii, poate fi de asemeni foarte buna, cu conditia ca cel care o gateste sa nu fie boboc. In zilele noastre amatorii apreciaza numai pieptul acestei palmipede, din care moldovenii fac parjoale, si ficatul, caruia crescatorii ii provoaca prin indopare si imobilitate, o ciroza hipertrofica.
Excelentele rezultate ale acestui sistem barbar a facut celebritatea oraselor Strasbourg si Touluouse, precum si Aradului si altor centre din Ardeal.
La maturitate, adica dupa sase-sapte luni de vietuire, carnea acestei oratanii devine coriace si desigur aceasta este cauza pentru care curcanul si purcelul de lapte au inlocuit-o pe mai toate bufeturile reci, unde, totusi, prezentata ca piftie sau à la grec, nu e de dispretuit.
Astazi, in Anglia, toti insularii in masura sa-si plateasca acest lux mananca la anumita data gasca intreaga, in amintirea zilei, pentru ei epocala, in care, in al saisprezecelea veac, flota britanica a distrus flota spaniola ( “Armada” ). Vestea a fost adusa Reginei Elisabeta, pe cand pe masa regala se adusese o gasca, mancare pentru care corpolenta Regina avea slabiciune.
De atunci, obiceiul.
●
In antichitate, gasca era unanim pretuita. Vechii egipteni o adorau ca divinitate, iar romanii ii datorau salvarea Capitoliului, amenintat, nocturalmente si prin surprindere, de razboinicii gali. Dar asta nu-i impiedica niciodecum sa ingrase gastele cu smochine coapte ( dupa cum ne marturiseste Horatiu ), pentru a obtine o carne mai frageda, cu care sa se desfete la sardanapalicele lor ospete.
In evul mediu, friptura de gasca la frigare era atat de raspandita, incat hangiilor si ospatarilor care comercializau aceste fripturi, li se spuneau gascari ( nu vad alt chip de a traduce cuvantul oyer, de la oie, gasca )
●
Pentru variatie in prepararea acestei pasari, care isi mai gaseste amatori fideli, comunic cetitorului o reteta foarte buna si putin cunoscuta :
Se aseaza in cratita o gasca, mai bine o gasculita, dar nici chiar bobocel, care sa nu depaseasca in greutate 3 kg. Se rumeneste in unt si, pentru cine prefera, in chiar untura ei.
Se toaca marunt 1 kg. de ceapa, ¼ kg. de harpagic, 10 catei de usturoi. Se rastoarna peste pasare si se lasa sa se prajeasca impreuna 10 minute. Se stropeste cu 1 litru de vin alb, cald, se adauga 6 tomate proaspete in sezon, conserve, iarna, taiate felii, un buchet de verdeturi, sare, piper si se gaga in cuptor cu cratita acoperita, la foc potrivit, unde, dupa circa 5 ore, carnea se desprinde de pe oase. Bucatile desprinse de pe os se aseaza frumos in alta cratita, care se acopera si se aseaza la cald. Dupa ce scade sosul si se ingroasa, se scoate grasimea care pluteste la suprafata si se adauga ( in lipsa de “Madera” ) un pahar de vin aromat, cum ar fi “Frontignan-ul”de Segarcea sau un “Muscat” de Craciunel. Se scoate buchetul de verdeturi, se toarna sosul peste gasca si se serveste.
●
Aceasta reteta mi-a fost comunicata de prietenul meu Costache, cu rugamintea sa n-o divulg. De aceea, rog cetitorul caruia, eventual, i-ar fi pe plac sa nu spuie c-o stie de la mine.
Retetele recomandate de Chef Buzu sunt :
– Gasca sau rata cu castraveti.
– Gasca sau rata inabusita cu sos de smantana si ciuperci.
– Gasca cu fasole alba si smantana.
Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.
Loading...