Text preluat din cartea “Gastronomice” a lui Al. O. Teodoreanu, Editura pentru turism, 1972.
Si broastele semete cantau cu glasuri multe,
Pe cand din inaltime privindu-si fata-n lac
Un nour singuratic statea uimit s-asculte,
Cum bat ca toaca toate si-o clipa toate tac.
G. TOPARCEANU.
Acest batracian saltigrad care a inspirat lui Aristofan si Ovidiu ( si dupa cum se vede din catrenul de mai sus si lui G. Toparceanu ) admirabile onomatopee si in al carui oracait, acrul Jules Renard distingea un usor accent englez e, macar ca insularii nu-l pretuiesc ca atare, comestibil.
Din circa douazeci de specii care se cunosc, in afara de cea testoasa din care englezii prepara o supa, pe care o apreciaza superlativ, numai broasca de balta se mananca.
Francezii au pentru ea un cuvant care ne lipseste, grenouille,spre deosebire de celelalte si in special de aceea pe care noi o numim raioasa, iar ei crapaud.
Unele popoare mananca broasca in intregime ( in afara de cap ). Indeobste insa, nu se mananca din broasca decat picioarele de dinapoi. Dar cea mai mare parte din locuitorii acestui continent, si indeosebi ai acestei tari, nu mananca broaste deloc, dintr-o repulsie care nu e, in fond, decat o prejudecata.
Bucatarii batrani vorbeau cu groaza de zidarii italieni care, in orele libere, pescuiau broaste si pentru nimic in lume nu i-ar fi primit in bucatarie, zicand ca le “spurca blidele”.
Dar daca mancam raci si alte crustacee, despre care stim bine ca se hranesc cu starvuri, de ce sa nu mancam broaste ?
Gatita cu mestesug, broasca e o mancare placuta, usoara…si, ieftina, intrunind, asadar, toate calitatile unei mancari menite sa devie popular. Faptul ca la noi nu-si prea gaseste amatorii e tot atat de greu de explicat ca acela ca, in savanta bucatarie franceza, in care broasca e preparata cu maiestrie, icrele de crap si stiuca sunt aruncate ca netrebnice.
Am auzit multi mancatori de broaste, asemuind gustul acestui batracian cu acel al puiului de gaina. De altfel, aceasta e parerea predominanta. Ea nu dovedeste insa decat o insuficienta de discarnamant papilar si un gust obtuz, sustinut poate si de asemanarea pe care picioarele broastei o prezinta, miniatural, cu acele ale puiului.
Cu racul si cu alte crustacee e iarasi nepotrivit sa comparam, cum fac unii, carnea de broasca. Nu are nici aroma, nici savoarea lor. Cea mai nimerita inrudire pe care i-o putem gasi, mi se pare a fi cu salaul sau suducul, cum i se zice in Moldova. E tot atat de fada, e drept, dar in acelasi timp tot atat de alba si frumoasa ca aspect si tot atat de delectabila, din punct de vedere al contexturii. E o carne care, ca si a salaului, preparata simplu, poate fi usor digerata de stomacurile delicate, de bolnavi si convalescenti, dar care se preteaza prin excelenta la condimentatie si preparative de mare sapiditate. De aceea ma mir ca multi mancatori de broaste le prepara aproape exclusiv pane.
Picioarele de broasca pane se prepara ca orice snitel, in unt, daca vrei sa le mananci calde, in untdelemn, daca vrei sa le mananci reci, ca hors-d’œvre ( aperitive ). Dar daca vrei mata sa obti din ele o mancare gustoasa, fa mata precum urmeaza :
Spala-le mai intai in apa rece ( presupun ca le-ai cumparat jupuite gata si cu labele taiate ). Pune-le apoi intr-o cratita cu o bucata de unt proportional cu numarul lor. Adauga : marar, patrunjel tocat, usturoi ( verde si cu coada cu tot, vara, catei, iarna ) plus o cescuta de vin alb sec. Lasa-le sa fiarba inabusit intre douazeci de minute si o jumatate de ora ( dupa cum e focul ). Nu uita sarea si niscaiva boabe de piper.
Daca esti amator de broaste, nu ma indoiesc ca imi vei spune :Merci !
Eu iti spun de pe acum : pentru putin, fiindca asa e obiceiul.
Retetele propuse de Chef Buzu :
Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.
Loading...